Blog

Inteligența inimii – Tehnica Institut HeartMath I Gregg Braden

02 August 2018 · 5 min de citit

“Capacitatea de a ne activa în mod conștient și intenționat intuiția profundă trezește inteligența inimii”, spune Gregg Braden ultima sa carte, ‘Suntem creați cu intenție’.

Inima este primul organ care se formează la om, iar primele sale bătăi apar la doar 16 zile după concepție, conform unui studiu realizat la Universitatea Oxford și publicat în 2016 (până la acea dată se știa că inima începe să bată după primele 21 de zile de la concepție).

În 1991, cercetările făcute la Universitatea din Montreal, au dus la descoperirea existenței în inimă a unei rețele neuronale formate din 40.000 de neuroni (‘creierul din inimă), celule similare celor care se găsesc în număr foarte mare în creier (aprox. 100 miliarde). Recent au fost descoperite astfel de celule și în alte organe interne (intestin, rinichi, ficat, plămâni). 

Rolul acestor neuroni din inimă este deosebit de important. Ei detectează schimbările chimice și hormonale din organism ca urmare a emoțiilor trăite și transmit aceste informații către creier, în așa fel încât acesta să poată transmite, la rândul său comenzile necesare pentru satisfacerea nevoilor specifice organismului în contextul dat.

Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât cel generat de creier, iar câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier.

Comunicarea dintre inimă și creier este bidirecțională, fluxul de informații de la inimă către creier fiind mult mai mare decât cel de la creier către inimă, deși numărul de neuroni din inimă este mult mai mic.

Calitatea sentimentelor pe care le simțim în inimă determină calitatea semnalelor transmise creierului. Atunci când învățăm să realizăm conexiunea dintre inimă și creier și simțim în inimă sentimente sincere de iubire, apreciere și recunoștință, se realizează starea de coerență optimă (o,1 Hz frecvență) și dobândim abilități deosebite.

Inima are și propria sa modalitate de percepție, învățare și memorare.

Este documentat științific faptul că, în cazul transplanturilor de inimă, are loc un fenomen numit ‘transfer de memorie’ de la donator la corpul beneficiarului. Trăsăturile de personalitate, stilul de viață și amintirile emoționale sunt înregistrate în memoria inimii și sunt retrăite de persoana care primește inima prin transplant.

Pe de altă parte, “semnalele generate din inimă au capacitatea de a influența alte persoane din jurul nostru”, arată cercetătorii de la Institutul HeartMath din California. Aceasta reflectă “capacitatea noastră de a ne acorda undele cerebrale la câmpurile de energie subtilă ale altor persoane, pentru motive variind de la rugăciune de susținere emoțională și vindecare până la legături informaționale, indiferent de distanța dintre noi și ele”. 

Inima are chiar și capacitatea de precogniție,  de a cunoaște evenimente viitoare care vor avea un impact emoțional semnificativ asupra noastră, înainte ca acestea să se întâmple.

Inima ‘gândește’ diferit față de creier. Nu are filtrele pe care le are creierul, nu judecă, nu ține cont de ego,  de stima de sine, durere, furie, frustrare. De aceea, este foarte rapidă atunci când este vorba de a lua o decizie sau a face o alegere. Dacă știm cum să o întrebăm, ne răspunde foarte repede.

În cartea sa “Suntem creați cu intenție”, Gregg Braden este prezentată o tehnică pe care o putem aplica de câte ori dorim să luăm o decizie importantă și vrem să ne întrebăm inima care este cea mai bună alegere pentru noi. Aceasta are la bază Tehnica Coerenței Rapide dezvoltată de Institutul Heartmath.

Cei 5 pași pentru a-i pune inimii o întrebare sunt:

  1. Concentrează-ți atenția în inimă. Atinge cu vârful degetelor zona inimii.
  2. Încetinește-ți ritmul respirator.
  3. Simte un sentiment sincer de apreciere, recunoștință sau compasiune pentru un lucru sau o persoană.
  4. Adresează întrebarea inimii tale (într-o singură propoziție scurtă și concisă).
  5. Ascultă răspunsul. Acesta poate să apară sub formă de cuvinte,  sentimente sau senzații resimțite în corp.

  “Nici o altă formă de viață de pe Pământ nu este capabilă de a avea intuiție, simpatie, empatie și compasiune profundă – care sunt expresii ale iubirii – și de a face acest lucru la cerere. Aceste experiențe umane unice ne spun că viața noastră are scop, iar scopul este pur și simplu acela de a accepta aceste capacități pentru a ne cunoaște mai bine în prezența lor.” Gregg Braden

Surse:  ’Suntem creați cu intenție’, Gregg Braden – Editura For You, HeartMath.orgeLifeSciences.org

Gregg Braden va susține în București, în perioada 1 – 2 decembrie 2018, workshop-ul ‘Human by Design’. Informații suplimentare despre acest eveniment vă invit să aflați aici. Înscrierile se fac la reprezentantul organizatorului în România, Roxana Costache – tel. 0744.165.594.

Continuă lectura

Conștientizăm că …?

Conștientizăm că … poate ne sabotăm propria dezvoltare profesională și implicit, creșterea și dezvoltarea companiei? Ezităm în a accepta noua poziție cerută de dezvoltarea acesteia, aparent din cauza temerii de “a nu face față” și a unei aparente nevoi de acumulare de noi competențe, deși dintotdeauna provocările au fost catalizatorul vieții noastre profesionale! Ce se […]

Citește mai mult

Vaccinăm sau nu vaccinăm copiii?

Ceea ce noi gândim transmitem suconștientului copiilor noștri, mai ales în primii 6 ani din viață. De aceea, este foarte riscant să nu vaccinăm copiii pentru că am citit un articol sau am auzit o persoană publică emițând o ipoteză care, la nivel conștient, pare a fi foarte logică și cu care rezonăm realmente, dacă […]

Citește mai mult

Despre Respirația Conștientă – Dan Brule

Grațiela: Și ce înseamnă mai exact respirația conștientă pentru cei ce nu știu nimic despre ea? Dan: Respirația este singurul mecanism al corpului care este în întregime voluntar, dar și automat. Și, datorită acestui lucru, îl putem folosi într-un mod în care credeam că doar yoghinii avansați sau marii maeștrii sau sfinții sau marii războinici […]

Citește mai mult